Metode de cercetare

Adesea evaluarea rezultatelor şcolare este redusă la acţiuni cum sunt: „a verifica”, „a nota”, „a aprecia”, „a clasifica”. De fapt componentele evaluării sunt: verificarea realizării obiectivelor, măsurarea rezultatelor prin utilizarea unor procedee prin care se stabileşte o relaţie funcţională între un ansamblu de simboluri şi un ansamblu de fenomene şi obiective sau elementare acestora conform unor caracteristici pe care acestea le posedă(aprecierea care presupune emiterea unei judecăţi de valoare asupra fenomenului evaluat pe baza datelor obţinute prin măsurare, prin raportarea acestora la un termen de referinţă, a unui sistem de valori sau criterii).

      Progresul rapid al dezvoltării şcolii româneşti şi necesitatea perfecţionării neostenite a muncii instructiv-educative presupun ca învăţătorii, paralel cu activitatea lor practică, să desfăşoare şi o muncă de cercetare şi studiere a experienţei înaintate.

            Procesul de cercetare ştiinţifică cuprinde trei momente. Primul dintre ele se bazează pe observarea unor lucruri, fenomene sau procese. Cel de-al doilea moment se referă la crearea ipotezei pe baza faptelor observate şi a raporturilor dintre ele. Ipoteza îndeplineşte rolul răspunsului la întrebarea pusă în faţa observaţiei. Ultima fază o constituie verificarea experimentală a ipotezei – moment al desprinderii concluziilor pe baza ipotezei şi verificarea lor prin intermediul experienţelor.

Cea mai utilizată sistematizare a metodelor de cercetare psihopedagogică le grupează în:

1.      Metode de acumulare a datelor:

·        Experimentul;

·        Observaţia psihopedagogică;

·        Conversaţia;

·        Analiza produselor activităţii;

·        Testul;

2.      Metode matematico – statistice:

·        Tabele analitice;

·        Tabele sintetice;

·        Histograme;

·        Media aritmetică

           

            Experimentul  presupune crearea unei situaţii noi, prin introducerea unor modificări în desfăşurarea acţiunii educaţionale.

Observaţia

 Ca metodă de cunoaştere şi cercetare psihopedagogică, observaţia constă în urmărirea intenţionată şi înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale elevului aşa cum se prezintă ele în mod natural.

Calitatea observaţiei depinde de o serie de factori dintre care enumerăm:

              • particularităţile psiho-individuale ale observatorului (concentratea atenţiei, sesizarea esenţialului);

                • ecuaţia personală a observatorului (tip descriptiv, tip evaluativ, tip erudit, tip imaginativ);

               • factori sociali ce pot deforma calitatea , percepţiei, selectivitatea ei.

Conversaţia  este o formă de anchetă ce constă într-un dialog dintre cercetători şi subiecţi supuşi investigaţiei în vederea colectării unor date în legătură cu fenomenele ce se urmăresc. Ea se desfăşoară pe baza unui plan şi a unor întrebări dinainte elaborate.

Testul este un instrument standardizat care constă într-o probă sau o serie de probe elaborate în vederea înregistrării unei calităţi, însuşiri sau manifestări comportamentale la un stimul sau un set de stimuli  administraţi din exterior.