Când alegi să rămâi și să reconstruiești
Când alegi să rămâi și să reconstruiești
Vreau să încep cu un moment despre care majoritatea liderilor nu vorbesc niciodată: momentul în care îți dai seama că ți-e frică.
Nu de a pica un examen. Nu de a vorbi în public. Ci de a-ți asuma responsabilitatea pentru ceva ce deja se prăbușește.
Acel moment a venit pentru mine când am devenit directorul unei școli pe care toată lumea o numea în liniște „o școală pe moarte”. Numărul elevilor scădea în fiecare an. Profesorii erau obosiți. Părinții încetaseră să mai creadă. Iar comunitatea acceptase deja sfârșitul.
„Nu am fost ales pentru că aveam putere. Am fost ales pentru că eram dispus să rămân.”
La acea vreme, petrecusem deja mai mult de douăzeci de ani în educație. Eram profesor de matematică. Director adjunct. Cineva care cunoștea sistemul, orare și reglementări. Dar nimic din toate acestea nu te pregătește să conduci oameni care și-au pierdut speranța.
Ceea ce te pregătește este altceva: conștiința de sine.
În primele mele săptămâni ca director, am observat ceva inconfortabil.Imi era frică. Imi era frică să iau decizia greșită. Mi-e frică să devin persoana care închide școala. Imi era frică că efortul meu nu va fi suficient.
Așa că am făcut ceva care a schimbat totul. Am încetat să mă mai prefac că sunt neînfricată. În loc să ascund acea frică, am studiat-o. M-am întrebat: De ce anume mi-e frică? Și ce îmi spune această frică?
Această întrebare a devenit punctul meu de cotitură. Pentru că atunci când îți înțelegi frica, ea încetează să te mai controleze. Devine informație.
Mi-am dat seama că nu mi-e frică de muncă. Mi-e frică să dezamăgesc oamenii. Asta conta. Însemna că leadershipul meu trebuia să fie uman înainte de a fi strategic.
În educație, leadershipul nu se rezumă mai întâi la obiective. Este vorba despre încredere. Profesorii nu urmează planuri. Ei urmează oameni. Așa că, înainte de a schimba structurile, mi-am schimbat modul în care mă prezentam.
• Am ascultat mai mult decât am vorbit.
• Am recunoscut incertitudinea atunci când o aveam.
• Am explicat deciziile în loc să le anunț.
Unii oameni au fost surprinși. Unii au fost sceptici. Dar, încet, încet, ceva s-a schimbat. Moralul nu s-a îmbunătățit datorită politicilor. S-a îmbunătățit pentru că oamenii s-au simțit văzuți.
Apoi a apărut a doua abilitate care a salvat școala: Adaptabilitatea.
Nimic din acea schimbare nu a urmat un manual. Ceea ce a funcționat într-o lună a eșuat în următoarea. O strategie care a motivat un grup l-a frustrat pe altul. Presiunile externe s-au schimbat constant. A trebuit să învăț când să fiu ferm și când să mă retrag. Când să conduc din față și când să mă dau la o parte.
„Adaptabilitatea nu este slăbiciune. Este precizie.”
Este capacitatea de a citi o situație și de a reacționa fără a-ți pierde valorile. În timp, am reconstruit încrederea. Numărul elevilor s-a stabilizat. Părinții s-au întors. Școala a supraviețuit. Dar acesta nu este sfârșitul poveștii.
Pentru că leadershipul nu se blochează într-un singur loc. Ani mai târziu, m-am mutat în Marea Britanie. Țară nouă. Sisteme noi. Așteptări noi. Încă o dată, nu eram expertul din încăpere. Și, încă o dată, conștiința de sine m-a salvat.
A trebuit să recunosc că ceea ce mă făcea eficient înainte nu funcționa automat aici. Comunicarea se simțea diferit. Ierarhia se simțea diferit. Chiar și tăcerea însemna ceva diferit. Așa că m-am adaptat din nou.
Am studiat. Am reflectat. Am ascultat. Am absolvit o diplomă în Managementul Afacerilor Internaționale, nu pentru că voiam să termin studiile, ci pentru că voiam să înțeleg organizațiile mai profund. Acea experiență m-a învățat ceva important:
Leadershipul nu este un rol. Este o practică. O practică de reflecție. O practică de adaptare. O practică de a rămâne prezent chiar și atunci când lucrurile se schimbă.
Mesajul meu pentru tine
Astăzi, lucrez la intersecția dintre educație, leadership și schimbare. Nu trebuie să fii neînfricat pentru a conduce. Trebuie să fii conștient.
• Conștient de limitele tale.
• Conștient de valorile tale.
• Conștient de modul în care comportamentul tău îi afectează pe ceilalți.
Și trebuie să fii adaptabil. Nu schimbându-ți cine ești, ci schimbând modul în care te exprimi. Lumea nu are nevoie de lideri mai zgomotoși. Are nevoie de unii mai conștienți.
Oameni care sunt dispuși să rămână atunci când lucrurile sunt dificile. Oameni care sunt dispuși să învețe atunci când nu mai sunt experți. Oameni care înțeleg că reconstrucția începe întotdeauna din interior.
Conducerea începe în momentul în care nu te mai întrebi: „Par suficient de puternic?” și începi să te întrebi: „Sunt suficient de conștient pentru a crește?”
Mulțumesc.
