RELAŢIA ŞCOALĂ-FAMILIE

Cum pot fi parteneri părinţii şi şcoala? O relaţie eficientă şcoală-părinte poate fi realizată în principal pe două căi: comunicare bilaterală clară şi consistentă; variate mijloace de implicare.

Relaţia părinte-şcoală se bazează pe încredere, comunicarea eficientă asigurând încredere

reciprocă. La începutul parteneriatului real cu părinţii, învăţătoarea trebuie să se gândească ce poate învăţa de la părinţi despre copiii lor. Pentru ca o comunicare în ambele sensuri între părinţi şi învăţătoare să aibă succes, învăţătoarele trebuie să folosească metode eficiente de ascultare. Ascultarea atentă a părinţilor trimite mesaje de valoare pentru stabilirea unei relaţii deschise, susţinută de ambele părţi. A şti să asculţi înseamnă a fi capabil să creezi premisele colaborării.

În învăţământul primar  are loc o comunicare mai regulată între şcoală şi părinţi. În acest sens, canalele deschise de comunicare se stabilesc, în clasa I, cu o săptămână inainte de inceperea anului şcolar, scopul întâlnirii cu părinţii este cunoaşterea reciprocă. La acea dată , noi, învăţătoarele întâlnim copilul şi părinţii, facem cunoştinţă cu aşteptările părintelui privind anul şcolar, stabilim o relaţie prietenoasă şi deschisă care va continua tot anul şi solicităm câteva informaţii de la părinţi cuprinse într-un chestionar :”Ce-ar dori copilul să câştige în acest an şcolar?;Ce activităţi ale copilului v-ar place să le cunoaşteţi?Există anumite experienţe sau evenimente din viaţa copilului dumneavoastră pe care ar trebui să le cunoaştem?Care este cel mai mare motiv de mândrie privind copilul dvs.?Care sunt jocurile şi activităţile lui preferate?Ce face copilul dvs. când este trist? Care este cea mai bună metodă de alinare?Ce altceva vreţi să ştim despre copilul dumneavoastră?Cum v-ar place să fiţi implicat în viaţa şcolii şi a clasei în acest an?”

Întâlniri organizate regulat în scopul prezentării imaginii evolutive a fiecărui copil în toate domeniile de dezvoltare.

Pentru  întreţinerea comunicării regulate cu părinţii despre activităţile şcolare am folosit:

• scrisori săptămânale sau lunare prin care am furnizat informaţii despre activităţile în care au

 fost implicaţi copiii;

• întâlniri cu grupuri de părinţi , un mod de informare educaţională preventivă şi de sprijin
• întâlniri la o cafea de dimineaţă, acest moment al zilei este convenabil pentru părinţii care

 lucrează pentru a se întâlni cu directorul, cu învăţătoarele, pentru a avea discuţii despre şcoală

• întâlniri la amiază când părinţii vin să audă informaţii despre activităţi care au succes la copii

şi pot fi repetate acasă, să participe la evaluarea activităţilor pe centre.

• activităţi demonstrative, prin are am urmărit ca   elevii să-şi dezvolte capacităţile de

cunoaştere şi preţuire a părinţilor, a muncii şi dragostei lor, de a se cunoaşte reciproc (anexa 1-proiect didactic).                                                             

• participări ale părinţilor în activitatea la clasă – implicarea părinţilor în activitatea la clasă

ne-a ajutat să cunoaştem mai bine fiecare copil, am observat direct felul în care părinţii îşi motivează copiii, în care îi ajută să rezolve probleme, să se apropie de o sarcină de lucru sau felul în care familia

îşi împărtăseşte preocupările şi interesele.

• festivaluri şi sărbători- adună împreună părinţi, copii, învăţătoare, profesori. De exemplu Sărbătoarea celor  100 de zile de şcoală  .Pe parcursul celor 100 de zile de şcoală fiecare elev din clasa I, cu sprijinul părinţilor, a adunat in colecţii inedite diferite obiecte, o sută (100 de nasturi, ....100 de obiecte.....) pe care le-a expus in faţa colegilor

Într-o şcoală prietenoasă, părinţii acţionează ca voluntari . Părinţii voluntari pot avea sarcini, cum ar fi: coordonatori ai unor evenimente speciale; reparaţii şi îmbunătăţiri; munca în bibliotecă, participanţi la proiecte speciale artistice şi ştiinţifice care necesită ajutor suplimentar din partea adulţilor , organizatori ai zilelor de naştere şi a altor sărbători, colectori de fonduri- aceşti părinţi îşi oferă talentele şi cunoştinţele pentru a colecta fonduri în sprijinul financiar al şcolii, cum ar fi program de gospodărire (pictură pe sticlă) într-un proiect special. Acest fel de activităţi întăresc relaţiile comunitare de încredere şi bunăvoinţă reciprocă. Fiecare activitate este importantă pentru că arată posibilitatea că fiecare se poate implica în transformarea şcolii într-o comunitate adevărată.

În concluzie, toţi părinţii trebuie încurajaţi să profite de numeroasele oportunităţi pe care le au pentru a deveni parte din viaţa şcolii şi de a extinde sensul de comunitate în familiile lor.Noi, pedagogii trebuie să găsim mijloace de a comunica şi evidenţia experienţele evolutive ale copiilor la şcoală, trebuie să pregătim un flux constant de informaţii de calitate îndreptate spre părinţi, astfel încât să-i determinăm să-şi reexamineze atitudinile faţă de rolul de părinte şi opiniile despre experienţele prin care trec copiii şi să abordeze mult mai preocupaţi întreaga experienţă şcolară.

„Unele lucruri probabil se schimbă, dar noi începem şi sfârşim cu familia.”

Anthony Brandt

LISTĂ DE ACȚIUNI PRIVIND CREȘTEREA MOTIVAȚIEI ÎNVĂȚĂRII

• Educarea și creșterea curiozității elevului, curiozitatea fiind un potențial motiv de învățare;
• Dezvoltarea încrederii în sine prin oferirea unor posibilităţi de a obţine succes;

Pentru dezvoltarea încrederii în sine se propun următoarele sugestii:

  Creaţi elevilor aşteptări pozitive în ceea ce priveşte obţinerea succesului. Divizaţi scopurile complexe în secvenţe mai mic. Este mult mai greu să cari un sac cu cărţi dacă împarţi cărţile în teancuri a cîte 15.

Oferiţi elevilor posibilităţi de a obţine succese. Elevii câştigă o încredere mai mare în sine dacă li se acordă asistenţă suficientă pentru a realiza sarcina pe care nu o pot executa fără ajutorul cuiva.

  Acordaţi-le elevilor posibilitatea de a-şi controla într-o măsură anumită propria instruire. Ajutaţi-i să înţeleagă că învăţarea este o consecinţă directă a eforturilor depuse de ei.

·         Cunoaşterea atitudinii elevilor cu referire , în special, la conţinutul disciplinei şi modificarea spre bine  a acestor atitudini prin :

                    - oferind un mesaj persuasiv şi bine argumentat;

                    - modelînd şi / sau încurajînd comportamentele dezirabile şi pertinente;

                    -inducînd disonanţă între componentele cognitive, afective şi comportamentale ale atitudinilor.

• Structurarea activităţilor astfel încât realizarea acestora să conducă la satisfacerea necesităţilor (nevoilor) de la nivelurile superioare ,pornind de la nevoi fiziologice, nevoia de siguranţă, nevoia de dragoste şi afiliere, nevoia de stimă şi apreciere, nevoia de auto – actualizare.
• Recunoaşterea succeselor elevilor, atât în public, cât şi în particular, consolidează comportamente şi atitudini care  asigură obţinerea succesului. În continuare elevii vor tinde să procedeze în mod similar sau chiar mai elaborat, având scopul de a reuşi din nou.

·         Utilizarea emoţiilor pozitive pentru a creşte productivitatea şi motivaţia. O memorie bună şi de lungă durată este în relaţie directă cu starea emoţională trăită de subiect în momentul memorării, susţin psihologii. Astfel, elevii învaţă mai bine atunci când învăţarea este „acompaniată” de emoţiile plăcute.

• Implicarea elevilor în activităţi. Unul din factorii majori ai motivaţiei este implicarea elevilor în propriul proces de instruire.

Parteneriatul cu părinţii

                                

         I. Barierele unei comunicări eficiente cu părinţii

            Comunicarea cu părinţii reprezintă una din componentele extrem

de importante ale managementului şcolar, domeniu în care, cadrul didactic

 îşi exprimă cel mai elocvent competenţele sale sociale, psihopedagogice

şi manageriale .Cercetările sociologice arată că cele mai multe cadre

 didactice nu sunt prea optimiste atunci când sunt rugate să

aprecieze eficienţa  comunicării cu părinţii. Barierele în calea unei

comunicări eficiente cu părinţii sunt mult mai mari decât şi le închipuie

marea masă a  cadrelor didactice şi , mai cu seamă, a  cadrelor didactice

 tinere. Regulile cunoscute, acceptate, preluate şi exersate în relaţionarea

 cu părinţii, sunt cu preponderenţă cele clasice; multe însă dintre

acestea rămân actualmente depăşite de cercetările educaţionale moderne.

 În calitatea sa nouă, de manager, cadrul didactic trebuie să gestioneze, cu

maximum de eficienţă,  relaţiile cu părinţii, transformându-şi prezumtivii

"inamici" în aliaţi şi în parteneri .

            Din această perspectivă, orice cadru didactic este bine să

cunoască şi să conştientizeze principalele bariere ale comunicării cu părinţii,

în scopul evitării lor,  pentru eficientizarea relaţionării cu aceştia .

 Obstacolele unei comunicări eficiente cu părinţii sunt:

1.      problemele de ascultare  cauzate de dorinţa cadrului didactic

de a avea numai el iniţiativa ( fapt de altfel conferit prin statutul

instituţional al funcţiei), fapt ce conduce la o falsă impresie, 

potrivit căreia comunicarea cu părinţii este nevoia sa de a-i informa

pe părinţi despre diverse probleme. În realitate, cadrul didactic ar

 trebui să-şi consacre cea mai mare parte  din timpul relaţiilor

cu părinţii receptării  şi primirii de  mesaje din partea acestora.

Ascultarea activă reprezintă în acest sens o bună modalitate de

 relaţionare a managerului şcolar cu părinţii.

2.      falsa / lipsa conexiunii inverse se referă la faptul că, în relaţia

3.       cu părinţii,  cadrul didactic porneşte de la premisa unei comunicări

incorecte cu aceştia, considerând că numai ei au datoria de a asculta orice
 fel de mesaj din partea educatorului. Sunt mulţi părinţi

 inhibaţi în a pune întrebări, chiar dacă nu au înţeles mesajul cadrului

 didactic, după cum şi părinţi, care ,  din motive lesne de ghicit,

lasă prin tăcere ori prin semnale nonverbale impresia că au înteles şi

că sunt de acord cu tot ce a transmis cadrul didactic; disimularea este

atât de convingătoare încât poate prejudicia o comunicare

eficientă şi performantă. Un cadru didactic eficient nu numai că lasă

 spaţiu întrebărilor, ci şi îi provoacă pe părinţi să pună întrebări sau,

 ştiind faptul că părintele are interesul de a nu-l contrazice, trebuie să

se asigure că părintele este în posesia informatiilor corecte.

4.      rezistenţa la critică se constituie unul dintre blocajele cele mai

 frecvente şi greu de depăşit. Controlul mândriei personale şi al

 prestigiului solicitate de anumite situaţii manageriale foarte

dificile, când acţiunile noastre sunt criticate de unul sau mai

mulţi părinţi, trebuie să se constituie ca  elemente normale ale

unei relaţii corecte cu părinţii.Dezvoltarea relaţiilor cu părinţii

nu se pot construi pe duplicitate ori linguşiri, ci pe adevăr,

bun-simţ şi profesionalism.

5.      percepţia selectivă şi subiectivă vizează faptul că, din volumul

mare de informaţii transmise părintilor, cadrul didactic are tendinţa

 de a le vedea numai pe acelea pe care doreşte el să le vadă, ignorând

 faptul că, în rolul său  de manager şcolar,  trebuie să aibă o oarecare

 bază pentru a decide ce mai trebuie să caute  şi la ce să

reacţioneze. Abilităţile cadrului didactic  în relaţionarea cu părinţii

 trebuie să constea şi în a recunoaşte zonele incerte ale unei

abordări subiective a problematicii şcolare în care devine

 necesar obiectivismul colaboratorilor săi .

6.      ascultarea afectivă este o altă barieră in comunicare şi se exprimă prin

gradul de impresionabilitate al unui mesaj, transmis de un părinte, care, formulat

 într-o maniera afectivă, poate vicia recepţia ideilor esenţiale, în favoarea

părintelui şi în defavoarea cadrului didactic.                       

7.      obţinerea informaţiei prin manipulare discretă are în vedere

necesitatea cunoasterii cât mai complete a unei situaţii ori a unui caz ,

 obţinută mai ales prin discuţii cu părinţii inhibati,  fapt ce reclamă din

partea cadrului didactic ca, atunci când este pus în faţa unei

probleme de interes  general, acesta să aibă o conduită  informaţională

 mai atentă în viitor. cadrul didactic cadrul didactic

            8. inadvertenţele de limbaj şi barierele culturale     reprezintă factori

frecvenţi ai neintelegerilor cu părinţii, cu atât mai mult aceştia se consideră

inferiori la acest capitol cadrului didactic. Un limbaj elevat, plin

de termeni psihopedagogici, neologisme, de preţiozitate, poate fi un factor de

blocaj al comunicării cu părinţii. . Un limbaj simplu, direct, adaptat

interlocutorului reprezintă soluţia acestui blocaj. Ascendentul de cultură

constituie un factor de asimetrie normală a relatiei cadru didactic- părinte,

fapt ce îi conferă cadrului didactic autoritate, dar şi responsabilitate în

 transformarea acestui dezechilibru de cultură, printr-o chibzuită cumpătare,

 într-un raport echitabil.

            II.  Managementul comunicării cu părinţii

            Principiul elementar în vederea eficientizării comunicării cu

părinţii este stabilirea unei relaţii de grijă şi preocupare între cadru

didactic- elevi -părinţi.

            Principii călăuzitoare:

1.      Stabileşte relaţii personale de preocupare  şi grijă faţă de toţi

 elevii şi părinţii.

2.      Învaţă-i deopotrivă pe elevi si părinţi principiile structurii de autoritate

 şi fii tu însuţi un model în acest sens. Acordă-le politeţe şi

 respect şi vei obţine politeţe şi  respect.

3.      Dezvoltă şi dă dovadă empatie, altruism, confidenţialitate şi

 disponibilitate.

            4. Tratează-i pe părinţi ca pe nişte parteneri de care ai nevoie în munca ta.

            Modalităţi de comunicare:

1.      Alege o imagine idealizată pentru clasa ta (valori expresive şi

norme explicite şi implicite) în care să implici şi părinţii.

            2. Concentrează-te pe ascultarea activă. 

            3. Transmite-le elevilor ( şi părinţilor) ideea că eşti mândru de ceea

ce ei devin şi de ceea ce ei realizează, fapt care asigură concentrarea ta

 ca manager, precum şi a părinţilor, pe evoluţie (progres), şi nu pe perfecţiune.

4.      Dă-ţi toată silinţa de a nu nutri antipatie faţă de unii dintre elevi

pentru faptele lor, precum şi faţă de părinţii acestora; aceştia nu

 sunt altceva decât persoane care au nevoie de ajutor în schimbarea

care li/ şi-o cer.

5.      Fii destul de "mare" şi de onest ca să admiţi că ai greşit si că poţi uneori

să ceri chiar şi scuze; nici n-ai idee ce câştig enorm de încredere

şi simpatie poţi acumula!

6.      Menţine legătura cu elevii şi cu părinţii acestora chiar şi în afara

şcolii, printr-o convorbire telefonică, un bilet , (caz de boală,

 anumite schimbări intervenite în viaţa elevului , de ex.) care

demonstrează că le eşti solidar şi apropiat.

7.      Transmite-le sau trimite-le părinţilor atât informaţiile negative,

 cât şi cele pozitive cu privire la copiii lor, prezentându-le într-o

serie ce debutează  cu cele pozitive.

8.      În cazul în care toate metodele tale de lucru cu un elev indisciplinat

 eşuează nu ezita să iei legătura cu părinţii (dar fii atent la metoda pe

care o foloseşti) ori cu specialişti, care te  pot ajuta să rezolvi

 situaţia problematică.

9.      Nu discuta situaţia elevului-problemă de faţă şi cu alţi părinţi,

confidenţialitatea este o regulă de bază a activităţilor de gestionare

 a situaţiilor de criză şi a unei consilieri corecte.  

10.  Nu uita că relaţiile de grijă şi preocupare pe termen lung ,

fiind relaţii de natura emotională , trebuie transmise elevilor şi

 părinţilor prin mesaje de genul "Mă bucur", "Mă îngrijorează"

," Mă preocupă".

            11. Dă dovadă de multă răbdare.

            "Nu sunt atât de naiv încât să cred că orice metodă poate avea

 efect pozitiv asupra fiecărui copil" (şi părinte, am adăuga noi!)

 (K. Leman, 1994) , dar din postura pe care ne-a rezervat-o destinul

şi propria vrere, merită efortul!